Poezie

1987

cartea

“Daniel Bănulescu e un băiat vioi şi chipeş, comunicativ în intimitatea cercului de prieteni şi rezervat în societate, cum se spune, în dezbaterile Cenaclului Universitas intervine rar, precipitat şi sacadat, ca şi cum ar voi să scape de o obligaţie neplăcută, preferând să-şi arunce otrăvurile în imediata apropiere pentru a se mira apoi el însuşi, cu falsă candoare, bineînţeles, de răsunetul lor. Posturile convenţionale şi cuvintele mari îl incomodează vădit, îl indispun. Poezia reprezintă pentru el o şansă de a le evita programatic şi, mai mult, de a le lua în derâdere. Petele de cerneală făcute de propriile degete reprezintă singura deviză acceptată.

Poet care surprinde cu acuitate contrastele existenţei (de câteva luni ni s-a relevat şi ca un prozator capabil de surprize), Daniel Bănulescu are instinctul neconcesiv. Cu acelaşi surâs se priveşte şi pe sine, producând şocul – de mare efect poetic – al disocierii în plină efuziune: “Eram foarte trist şi îmi puneam multe speranţe în asta”. Preocupat, obsedat chiar de aspectele erosului, poetul are atâta oroare de sentimentalism, încât nu se mulţumeşte cu o contemplare prin obiecte interpuse (un teac de cărţi “de înălţimea ta”) a iubitei, dar simte nevoia – forţând nota, după părerea mea – să mai şi şarjeze ironic.

Daniel Bănulescu e un poet de explozie, nu de concepţie, un poet care descoperă şi se descoperă pe sine scriind. Sensul poemului nu îi precede poemul. Câteodată însăşi lipsa de sens e construită cu o sintaxă extrem de abilă şi riguroasă. Fascinaţia pentru “regiunile cărţii” rămâne însă întreagă şi la el, mărturisind-o în felul său, pieziş; ca pe o “boală ruşinoasă” de care, totuşi, e mândru.” (Mircea MARTIN)


te-voi-iubi

1993

Te voi iubi pân’ la sfârşitul patului

editura Cartea Românească

considerat debutul editorial

volumul conţine o prezentare semnată de Nicolae Manolescu.

Coperta este realizată de Dan Stanciu.

Tiraj 750 exemplare.

Premiul pentru DEBUT al Uniunii Scriitorilor din România.

1997

Balada lui Daniel Bănulescu, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Editura Cartea Românească