1960, august 31
Vede lumina zilei, pe plaiurile Maternității Giulești, Daniel Bănulescu.
Daniel Bănulescu se naște în mijlocul unui popor alcătuit din medici, asistente medicale, un autopsier și un portar. După puține zile, părăsește acest popor.
1960, septembrie 7 și în continuare
Prinde puteri în prima sa patrie, locuințele părinților săi.
Tatăl său se numește Ion Bănulescu. Mama sa se numește Constanța Bănulescu.
Părinții își educă fiul folosindu-se de limba română. Familia locuiește în București. Cu toate eforturile sale, de-a lungul întregii sale existențe, Daniel Bănulescu nu va atinge nici a zecea parte din valoarea părinților săi.
- Prima bombă atomică detonată în Sahara
- Hemingway: Vară primejdioasă (fragmente)
- Brejnev, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem, U.R.S.S.; Kennedy, președintele S.U.A.
1965
Copilăria, în prima sa parte, e pentru el, o perioadă de somnolență.
La 22 februarie, se naște al doilea copil al familiei, sora sa, Ileana Bănulescu.
Daniel învață să citească sub îndrumarea mamei lui. Prima carte folosită este una cu poze, numită Martinel învață alfabetul.
Treptat, descoperă, prin citit, o rețea de teritorii clandestine, în care se poate refugia atunci când este hăituit și din care se poate organiza, la rândul său, atacuri împotriva lucrurilor pe care le dușmănește, aflate în lumea neascunsă.
Explorează, amorțit, un colț al orașului. Locuiește pe bulevardul Dinicu Golescu 35, la nici 30 de metri de locul unde curg fluviile ferate ale Gării de Nord.
- Sonda spațială „Mariner IV“, primele imagini de pe Marte
- Nicolae Ceaușescu devine secretar general al P.C.R.
- Saint-John Persé: Pentru Dante
1967, septembrie 15
Începe școala primară. Este înscris la Școala Generală numărul 151, cazată într-un imobil uriaș din vecinătatea Pieței matache Măcelaru. Piața e un bazar aidoma celor din „O mie și una de nopți“. Drumul de la școală spre casă străbate un parc, unde sunt brazi incredibil de înalți, în care te poți cățăra și cu ajutorul cărora, uneori, străbătând plafonul norilor, poți ajunge pe tărâmul celui de-al cincilea cer. Părerile fetelor, îngerilor, sfinților ce ți se pare că-i întâlnești acolo cuprind sfatul că e mai bine să nu mărturisești niciodată că ai primit vreun mesaj de la ei.
Totuși, în cei aproape trei ani petrecuți în această școală generală, elevul se clasează mediocru.
- Gabriel Garcia Marquez: O sută de ani de singurătate
- Obținerea ADN-ului sintetic
- Moartea lui Ernesto „Che“ Guevara
1968
În clasa întâi, pe trimestrul al treilea, primeşte nota 4 la purtare.
Pricina: este de faţă la o întâmplare criminală.
Împreună cu alţi doi mici colegi de joacă, Liviu şi Radu, urcă, neobservaţi, pe acoperişul blocului în care toţi trei locuiesc. Sunt fascinaţi. De aici, precum vârfurile unor plopi, se zăresc numai clădirile foarte înalte ale Bucureştiului. Unul dintre copii, Radu, altfel foarte cuminte, găseşte o cărămidă şi o aruncă în spatele blocului „ca să vadă cum cade”.
Liviu, cel mai mare dintre băieţi, se apleacă peste balustrada scoperişului şi priveşte: „Măi, treceau Doina şi Anca. Le-ai lovit cu cărămida peste picioare şi au căzut pe jos!” Copiii, îngroziţi, coboară în fugă scările, încercând să se ascundă. Când ajung între etajele 6 şi 5, iese o vecină urlând către ei: „Criminalilor, aţi omorât fata!”
Pe aleea din spatele blocului, se plimbau braţ la braţ, Anca şi Doina, două fete foarte frumoase, de clasa a VIII-a. Cărămida a zdrobit complet calota craniană a Doinei şi, ricoşând, a izbit umărul Ancăi, dislocându-l. Anca se reface uşor. După ani de chinuri, Doina scapă şi ea cu viaţă.
